
Modernizarea drumului Panaci – Bilbor prinde contur: primul strat de asfalt turnat pe DJ 174C
Unul dintre cele mai dificile proiecte de infrastructură rutieră din județul Suceava, modernizarea drumului județean 174C Panaci – Bilbor, avansează vizibil după reluarea lucrărilor în luna mai.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că a fost turnat primul strat de asfalt pe un kilometru din cei 3,66 km ai traseului, iar patru dintre cele șase serpentine au fost deja finalizate. În perioada următoare vor începe lucrările la ultimele două serpentine.
„Am transmis constructorului că proiectul trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2026 și că ritmul trebuie accelerat pentru a recupera întârzierile. Graficul asumat prin contract trebuie respectat”, a declarat Șoldan.
Lucrările au fost afectate până acum de trei suspendări, însumând 472 de zile, cauzate în principal de condițiile meteo din zona montană.
Investiția, finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II), are o valoare totală de aproximativ 41 de milioane de lei, din care aproape 6,5 milioane reprezintă contribuția Consiliului Județean Suceava.
La finalizare, DJ 174C va lega direct Vatra Dornei de Toplița prin Pasul Bilbor, scurtând traseul actual cu 92 de kilometri. Noua rută este considerată strategică pentru conectarea județelor Suceava și Harghita și pentru dezvoltarea turistică și economică a regiunii.