Diverse · 5 min de citit

Vulcanii noroioși de la Berca: ce sunt și cum s-au format

Vulcanii noroioși de la Berca sunt locuri în care gazele naturale împing spre suprafață apă amestecată cu argilă și alte particule din roci. Amestecul iese prin mici deschideri, se prelinge și se depune în jurul lor. În timp, apar conuri și cratere asemănătoare celor vulcanice. Diferența este că aici nu urcă magmă din adâncul Pământului, iar ceea ce curge la suprafață este noroi, nu lavă.

Fenomenul poate fi văzut în județul Buzău, în zone precum Pâclele Mari și Pâclele Mici. Unele cratere bolborosesc, altele lasă noroiul să curgă lent pe versanți. După ce se usucă, suprafața capătă crăpături și nuanțe diferite, în funcție de apă și de materialul adus din subsol. Solul sărat și instabil explică de ce vegetația este rară pe porțiuni întinse.

Vulcanii nu au apărut dintr-o singură erupție. Ei sunt rezultatul ieșirii repetate a gazelor și a noroiului prin fisurile unei regiuni cu roci sedimentare deformate. Activitatea se poate schimba de la un crater la altul, iar ploaia transformă rapid aspectul locului. Pentru a înțelege peisajul, trebuie urmărit traseul gazelor din subteran până la conurile vizibile la suprafață. Dealurile din jur contrastează cu platourile aproape lipsite de plante, străbătute de scurgeri de noroi proaspăt, cenușiu și sărat.

Cum ajung gazele și noroiul la suprafață

În subsolul zonei Berca există straturi de roci sedimentare în care se găsesc gaze naturale. Gazele se pot deplasa prin fisuri și prin zonele unde rocile sunt rupte. În drumul lor spre suprafață, antrenează apă și particule desprinse din straturile de argilă și marne. Amestecul rezultat urcă și iese prin deschideri înguste.

Gazul care scapă din noroi formează bulele vizibile în cratere. Uneori vezi o băltoacă în care bulele se sparg una după alta. Alteori, noroiul este mai gros și se adună în jurul deschiderii înainte să curgă. Cantitatea de apă și presiunea gazului influențează felul în care arată fiecare loc.

Materialul evacuat se depune în jurul gurii de ieșire. Dacă procesul continuă, depunerile se suprapun și construiesc un con. Noroiul nou poate aluneca pe pantele conului, lăsând urme asemănătoare unor curgeri de lavă. Asemănarea ține de formă, nu de temperatură sau de compoziție.

Spre deosebire de un vulcan format prin activitate magmatică, un vulcan noroios nu este alimentat de rocă topită. Materialul său provine din roci sedimentare și din fluidele care circulă prin ele. Acesta este motivul pentru care îl poți privi de aproape fără să simți căldura unei erupții vulcanice.

De ce au apărut tocmai în zona Berca

Regiunea Berca se află la exteriorul Carpaților de Curbură, într-o zonă cu numeroase straturi sedimentare. Acestea au fost deformate de mișcările scoarței, iar unele s-au curbat și s-au rupt. Fisurile oferă gazelor și apei căi prin care pot urca. Fără asemenea căi, presiunea din subteran nu ar produce aceleași ieșiri vizibile la suprafață.

În zona Berca–Arbănași există și acumulări de gaze naturale și petrol. Gazul care alimentează vulcanii noroioși este în mare parte metan. Pe măsură ce urcă, poate aduce apă sărată și particule de rocă de la adâncimi considerabile. Materialul văzut într-un crater este, așadar, rezultatul unui drum prin mai multe straturi ale subsolului.

Pentru formarea vulcanilor noroioși trebuie să se întâlnească mai multe condiții. Este nevoie de gaze care pot ieși sub presiune, de apă, de roci ce furnizează particulele fine și de fisuri prin care amestecul să ajungă la suprafață. La Berca, aceste condiții există în același loc. De aceea, fenomenul apare în mai multe puncte apropiate, nu într-un singur crater izolat.

Craterele pot rămâne active mult timp, dar nu funcționează toate la fel. O gură de ieșire se poate astupa, în timp ce gazul găsește o altă cale prin rocă. Astfel, locul unde bolborosește noroiul se poate schimba, iar pe platou apar forme noi lângă cele mai vechi.

Ce poți observa la Pâclele Mari și Pâclele Mici

Pâclele Mari și Pâclele Mici sunt cele mai cunoscute zone cu vulcani noroioși de lângă Berca. Pe platouri se văd conuri, cratere, bălți de noroi și urme ale scurgerilor mai vechi. Formele diferă ca mărime și înălțime. Unele au un crater bine conturat, în timp ce altele arată ca o deschidere joasă în mijlocul noroiului.

La un crater activ, bulele arată că gazul continuă să iasă. Dacă noroiul este fluid, el se revarsă și înaintează pe suprafața deja uscată. Când pierde apă, curgerea se întărește și crapă. Repetarea acestor pași construiește straturi care pot fi recunoscute pe pantele conurilor.

Ploaia schimbă repede peisajul. Apa înmoaie stratul uscat, spală materialul de pe versanți și poate săpa șanțuri mici. În perioadele uscate, crăpăturile devin mai evidente, iar suprafața poate părea tare, deși unele porțiuni rămân moi dedesubt. Din acest motiv, aspectul vulcanilor diferă de la o vizită la alta.

Merită privite și dealurile din jur. Ele ajută să înțelegi că platourile noroioase fac parte dintr-o regiune mai mare, cu roci sedimentare deformate. Conurile sunt partea vizibilă a unui proces care începe mult sub ele.

De ce vegetația este rară, iar peisajul se schimbă

Apa adusă la suprafață poate conține săruri. Pe măsură ce noroiul se usucă, acestea rămân în sol și îngreunează creșterea multor plante. În plus, scurgerile proaspete pot acoperi terenul pe care vegetația ar încerca să se fixeze. Așa se explică suprafețele aproape goale, aflate lângă dealuri cu iarbă.

Lipsa vegetației abundente lasă noroiul uscat expus ploilor. Apa poate îndepărta repede materialul moale și poate forma șanțuri și mici ravene. În același timp, vulcanii activi depun noroi nou. Peisajul este modelat atât de materialul care iese din pământ, cât și de materialul pe care ploaia îl spală.

Solul nu este lipsit de orice formă de viață. În anumite locuri pot crește plante adaptate la săruri, însă ele nu acoperă platourile așa cum iarba acoperă dealurile din apropiere. Contrastul face vizibile limitele zonelor afectate de noroi și de apa sărată.

Vulcanii noroioși de la Berca arată ce se poate întâmpla când gazele din subteran găsesc o cale prin roci deformate și antrenează apă și argilă. Fiecare bulă, crater și scurgere este o parte a aceluiași proces. Conurile pe care le vezi astăzi sunt construite treptat și continuă să fie schimbate de activitatea din subsol și de vreme.